Motivationale

Transformă-ți gândurile în realitate

Cu siguranță ai mai auzit și de la alții de valoarea gândurilor. Dar, oare chiar știi ce putere au gândurile asupra ta?

De multe ori, presiunea informațiilor multiple ne duce către o stare de nepăsare. Auzim, ascultăm, dar nu mai reacționăm. Lăsăm informațiile să plece exact așa cum au venit, tocmai pentru că trăim într-o lume mult prea grăbită. Mult prea activă pentru ceea ce am fost creați.

Noi, oamenii suntem diferiți față de alte specii pentru că suntem inteligenți și gândim, dar oare câți dintre noi ne acordăm timp doar pentru noi?

132012761-b737535e-a6c8-4306-8bbd-0c215e6d2b75

Dacă ai suferit o dezamăgire, cel mai bine pentru tine este să te “repari” prin gânduri pozitive și apoi prin acțiune.

Înțelege valoarea gândurilor tale, importanța și puterea pe care o au ele asupra ta.

Te sfătuiesc ca măcar 5 minute pe zi să îți acorzi timpul tău, eventual ia un caiet și un pix și notează câteva citate pozitive. Aceste citate vor fi trambulină pentru gândirea ta.

În acele 5 minute nu te uita la televizor, nu vorbi cu nimeni și închide-ți telefonul.

Minutele acelea vor fi doar ale tale și lasă-le să te inspire în bine.

Pentru că ceea ce noi gândim ne va contura ca și oameni.

Bee good, be healthy!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Laura Iacob

Numele meu este Laura, sunt mamica a doi copii minunati si sotia Lui Mihai cel curajos, care ma incurajeaza in tot ceea ce fac. Impreuna facem lucruri minunate, dar cel mai mult ne place sa calatorim. Sa vedem lumea asta in lung si-n lat, sa gustam putin cate putin din cultura fiecarei tari si sa cunoastem oameni faini. Ne place sa traim emotii pe care mai apoi sa le povestim cu ceilalti.

S-ar putea să-ți placă și...