Noua tendinta in materie de blog/vlog sau orice tip de comunicare social-media este de a respinge pozitivitatea, iar ca si motiv principal este fie depresia, fie incarcarea cu materie negativa.
Eu personal, nu inteleg scopul acestor guru al realitatii ce ne inconjoara si de ce as prefera sa vad un video cu vreo mama care se plange ca isi creste copiii singura, sau ca nu mai suporta galagia sau ca de cand are copii nu are timp sa faca dus. Cu totii trecem prin asta, comme-on dar niciodata nu am considerat aceste lucruri ca ar fi greu de suportat sau mai mult sa fac din asta o strategie de vanzare.
Nu sunt nici adepta care sa fumege pe interior iar in fata oglinzii sa spun “Sunt frumoasa” “Sunt cea mai buna mama”.
Nu!
Eu iau lucrurile asa cum vin, le imbratisez ca pe o normalitate si clar ma bucur de orice clipa petrecuta cu copiii mei dar eu sunt si voi fi mereu fata care nu “isi spala rufele in public”. Mi se pare urat. Sincer va spun! Poate din cauza ca fac parte din generatia ’80 cand erai fortat sa-ti ascunzi sentimentele fata de vecini, sa nu te vorbeasca lumea, sau pur si simplu dintr-un respect datorat celor din jur. Da, si raman aici, la respectul datorat celor din jur si cu asta cred ca am spus tot
Cu siguranta tot ce conteaza este sa te simti bine in pielea ta, sa te accepti si sa plangi daca iti vine sa plangi. Dar eu prefer sa ma ascund in casa cand am o pasa proasta si nu sa ma filmez si sa ma pun pe youtube si da, vreau sa ma autoeduc sa accept acest tip de evolutie ca pe ceva ce face parte din viata.
Eu sunt acel om care are nevoie de motivatie aproape zilnica, iar daca motivatia nu o gasesc pe net, atunci unde sa o mai caut? Eu voi fi acel om care iti voi spune zilnic sa zambesti, sa fii fericit si sa iesi din zona de confort pentru a realiza lucruri frumoase. Iar cand voi fi trista cu siguranta va veti da seama! Pentru ca in tot ce faci esti tu si in tot ce se intampla se intampla si pentru tine!