Retete

Gătitul – pasiunea mea

Recunosc, “pierd” destul de mult timp în bucătărie pentru că este o activitate care îmi place foarte mult.

De aceea, pentru mine servirea mesei are un rol important la noi în familie, fiind una din cele mai importante momente ale zilei și momentul în care povestim cele întâmplate în cursul zilei.

Îmi place să gătesc fel și fel de rețete, dar cel mai mult prefer mâncarea sănătoasă, gătită la foc molcom împreună cu ustensile de calitate.

Am aruncat o privire pe Dajar magazin  și am vazut câteva produse pe care abia aștept să mi le achiziționez pentru a pregăti mâncarea delicioasă în ele.

Vorbind de mâncare, una din rețetele mele preferate sunt gălbiorii de munte trași la tigaie cu usturoi și pătrunjel și merg perfect gătite într-o tigaie adâncă de calitate Ambition Romania 

Ce are așa de special această tigaie?

Este o tigaie din aluminiu, cu înveliș stone effect. Aluminiul forjat este un material care oferă distribuția egală a căldurii pe toată suprafața tigăii, fiind un material durabil și rezistent. Tigaia are un design care imită piatra și este perfectă pentru mâncarea ușoară, mai ales datorită stratului rezistent la lipire.

foto dajarmagazin.ro

Oare v-am facut poftă cu gălbiorii?

Mai jos vă las și rețeta de gălbiori de munte pe care noi preferăm să îi adunăm direct din pădure, de la Păltiniș, de obicei, fiind aproape de noi. Vă spun, este o delicatesă, iar împreună cu un pahar de vin alb face senzație pe cerul gurii.

Rețeta mea de gălbiori este de poveste sau pot să vă spun că este mai mult o poveste decât o rețetă. De îndată ce guști gălbiorii de pădure nu ai cum să revii la champigonii din marile retailuri.

foto arhiva personala

Noi, de obicei ne culegem singuri gălbiorii, pentru că îi cunoaștem. Dar, la început am fost cu oameni specializați, care  ne-au explicat la ce sa fim atenți când ii culegem și ne-au povestit exact care sunt  diferențele și la ce sa fim atenți.

Nu vă recomand sub nicio formă să culegeți ciuperci dacă nu cunoașteti nimic despre ele.

Spălatul și curățatul lor este o treabă mai migăloasă și necesită atenție pentru că sunt plini de pământ, paie, bețe sau frunze uscate.

Noi preferăm să îi fierbem înainte de a-i pregăti, ceea ce vă recomand și vouă pentru a fi siguri că nu rămâne nimic pe ei.

Ingrediente

  • gălbiori
  • usturoi
  • ulei
  • pătrunjel proaspăt
  • sare și piper (după gust)

foto arhiva personala

Rețeta

Gălbiorii se spală foarte bine de toate impuritățile apoi  se fierb în apă pentru a fi siguri că nu rămâne nimic pe ei. După ce au fiert se scot din apă.

În tigaie se pune ulei la încins, se adaugă gălbiorii, usturoiul tocat foarte bine și se lasă puțin pentru a se întrepătrunde aromele. După 2-3 minute se adaugă pătrunjelul proaspăt tocat. Noi folosim destul de mult pătrunjel la această rețetă, având și el proprietățile lui miraculoase. După ce adăugați pătrunjelul mai lăsați puțin să se călească, cca 1 minut, adăugați sare si piper și mâncarea este gata.

foto arhiva personală

Se poate servi alături de mămăligă sau ca și garnitură, depinde de gust.

Beneficii

Gălbiorii sunt bogați în vitamina B1 (importantă pentru sistemul nervos și pentru inimă), vitamina B6 (susține sistemul imunitar și reglează nivelul zahărului din sânge), vitamina B9 (esențială pentru buna funcționare a ficatului), vitamina B12 (importantă în funcționarea sistemului nervos), fibre (stimulează digestia), potasiu (menține sănătatea cardio-vasculară), zinc (susține sistemul imunitar), cupru (un mineral esențial în procesul de creștere).

Gălbiorii conțin vitaminele A și D, precum și aminoacizi esentili. Acidul glutamic se regăsește de asemenea în ciupercile chanterelle, și există motive pentru a crede că ajută la întărirea sistemului imunitar și lupta împotriva cancerului, infecțiilor și a artritei reumatoide. Există dovezi că inhibă coagularea sângelui și previne afecțiunile cardiace.

Mâncarea este si mai bună atunci cand folosiți accesoriile potrivite , de accea vă recomand sa intrați magazin online Dajar Romania și cu siguranță veți găsi accessorii superbe care să îmbogățească vizual masa voastră.

Poftă bună!

Articol scris pentru editia Super Blog Spring 2021

1 comentariu

  1. […] Gătitul – pasiunea mea […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Laura Iacob

Numele meu este Laura, sunt mamica a doi copii minunati si sotia Lui Mihai cel curajos, care ma incurajeaza in tot ceea ce fac. Impreuna facem lucruri minunate, dar cel mai mult ne place sa calatorim. Sa vedem lumea asta in lung si-n lat, sa gustam putin cate putin din cultura fiecarei tari si sa cunoastem oameni faini. Ne place sa traim emotii pe care mai apoi sa le povestim cu ceilalti.

S-ar putea să-ți placă și...