Despre viata

Testul portocala timpului – jocul care îti dezvăluie dependenta copilului de tehnologie

Dacă întrebi un copil cu vârsta până la 20 de ani ce înseamnă tehnologia, telefonul, tableta, xbox-ul ptr el iti răspunde cu certitudine e un stil de viață. Dacă întrebi o persoană cu vârstă +30 de ani aceasta îți va răspunde este un real pericol pentru umanitate.

Eu încă nu reușesc îi descifrez existența și utilitatea ei în viață noastră, complet. Știu însă foarte bine în momentul în care îi interzic copilului meu nu se mai joace pe telefon, ar trebui și eu las telefonul deoparte…. Și de multe ori nu o fac, din păcate. El ce înțeleagă?

Telefonul a ajuns fie o parte conștientă din viața noastră și un real sprijin pentru plictiseală. Părinții joacă un rol important alături de toți cei pe care copilul îi are drept model. Ca părinți și bunici, trebuie înțelegem exemplul personal este cel mai important în educația celor mici. Dacă noi vom petrece cea mai mare parte a timpului nostru liber în fața televizorului sau a telefonului, va fi foarte greu îi împiedicăm pe copii facă asta. Daca vreți nu mai stea pe telefoane, sau pe jocuri atunci petreceți cât mai mult timp cu ei. Cu siguranță așa vor putea primi o dezvoltare mentală normală.

Nu vreau iau drept calcul experiențele țărilor dezvoltate, ci pur și simplu o iau în calcul modelul nostru de creștere, care a fost unul reușit. Iar acum, la momentul actual, cu atât mai mult cu cât avem acces la multe cărți și informații, copiii nostri au toate șansele devină niste adulți foarte responsabili și deștepți.

Mai jos o las un test pentru evaluarea modului de petrecere a timpului, corelația cu succesul scoalar

Portocala timpului

Acesta este un joc didactic care poate fi folosit ca instrument de evaluare a copilului.

Mod de lucru

Copilul desena un cerc pe care îl considera o jumătate de portocală. Aceasta fi împărțită în 24 de felii, fiecare felie însemnând o oră a zilei ca un ceasornic cu 24 de ore. Pe fiecare felie, copilul va scrie ce face în ora respectiva: “între 6-7 trezesc” “între 7-8 plec la școală” “între 8-9 sunt la școalăși așa mai departe… Vor fi desenate 2 astfel de portocale Pe altă foaie va desena o a doua portocală. O vom numi portocala timpului ideal (sau imaginar) sau cum i-ar placea copilului și petreacă timpul fiecare oră, cum vrea el și folosească timpul dacă ar dispune de timp liber. Așadar, copilul va trece pe această foaie, tot ce și-ar dori el facă în fiecare oră. Ideal ar fi îi lăsăm pe copii deseneze fiecare activitate în culori diferite pentru a avea o imagine mai clară. În felul acesta diferențele apar mai ușor. Vom constata astfel preocupările și interesele copiilor nostril, atracțiile dar și aversiunile lor. Analiza conținutului va scoate în evidență ponderea pe care o au în viață copilului școală și lectură, timpul petrecut în familie, cu părinții sau prietenii, timpul petrecut în natură sau în aer liber. Următorul pas ar putea fi o fișă de observatie, notate cu un punctaj de la 1-10 care include abilitățile lui mentale: atenția, concentrarea, hiperactivitatea, motivația, capacitatea de control, socializarea și bineînțeles succesul școlar. Cu acest joc puteți avea o părere importantă privind gândirea copilului cât și nocivitatea unei activități ca vizionarea tv sau statul pe telefon prea mult timp cât și prezența ta părinte în dezvoltarea armonioasă a minții copilului.

Lasă un răspuns

Laura Iacob

Numele meu este Laura, sunt mamica a doi copii minunati si sotia Lui Mihai cel curajos, care ma incurajeaza in tot ceea ce fac. Impreuna facem lucruri minunate, dar cel mai mult ne place sa calatorim. Sa vedem lumea asta in lung si-n lat, sa gustam putin cate putin din cultura fiecarei tari si sa cunoastem oameni faini. Ne place sa traim emotii pe care mai apoi sa le povestim cu ceilalti.

S-ar putea să-ți placă și...