Schitul Păltiniș – sentimentul de acasă

Cu siguranță știți sentimentul acela în care îți dorești să mergi într-un loc fantastic, care să iți umple sufletul de bucurie și să nu te obosească fizic și nici psihic.

Am câteodată zile când mi–aș dori să evadez din agitația asta tumultuoasă a orașului, iar, din când în când, mai ales în zilele de duminică alegem să mergem la câte o mănăstire aproape de oraș, dar în același timp departe de gălăgia lui. Duminica asta am ales să mergem la Schitul Păltiniș.

Este un loc în care nu am apucat să merg des, mi-aduc aminte că l-am vizitat acum mulți ani și nu era într-o zi de duminică, deci inplicit nu era slujbă. Astăzi am ajuns acolo și nu mi-a părut rău absolut deloc. Ne-a întâmpinat o stare de bine și o liniște amețitoare. Schitul este situat în inima brazilor, în Stațiunea Păltiniș Sibiu, te primește un aer curat și răcoros de munte și totodată un suflu cald al oamenilor de acolo. Astăzi nu au participat mulți la slujbă, dar bisericuța fiind mică a fost perfect.

Să vă spun mai multe detalii tehnice:

situată la 32 de km sud-vest de Sibiu, în județul Sibiu.
Altitudine 1442 de metri într-o pădure de conifere, în Munții Cindrel
În 1902, Stațiunea Păltiniș a fost legată de orașul Sibiu printr-o șosea care străbate un cadru natural de o frumusețe covârșitoare.
aproape de mormântul filosofului Constantin Noica.

Schitul a fost ctitorit de mitropolitul Nicolae Bălan şi are hramul “Schimbarea la Faţă a Domnului” . Beneficiază de o catapeteasmă realizată între 1944-1945 de Constantin Vasile în stil neobizantin. Fresca este opera lui Ovidiu Preotescu. Bisericuţa a fost ridicată cu ajutorul unor meseriaşi din Răşinari. În turnul din brad sunt două clopote din bronz turnate de firma Kantz din Sibiu în 1927.

Înăuntru, locul e minunat.

Micuț, intim și ai sentimentul că ești că acasă. Nu se uită nimeni la tine nici urât, nici frumos și nu simți că ești scanat din cap până în picioare. Din contră, odată ce intri te simți bine și ai sentimentul de aparținere al acelui loc. Am aflat de pe surse online că acolo slujește un părinte de aproape 20 de ani, părintele Valeriu, iar în 1987, filosoful Constantin Noica și-a mărturisit credința acestui părinte înainte de moară. În timpul slijbei 3 măicuțe cu voci angelice din corul Mănăstirii au cântat Dumnezeiește, iar o voce mi-a rămas întipărită în minte suavă și caldă te liniștea de orice problemă. Slujba părintelui a fost minunată. A vorbit de bogățiile inutile, de dureri și de viață. Ne-a făcut să reflectam asupra vieții și a nevoilor noastre de multe ori ne necesare.